Programele pentru calculator joacă un rol important în numeroase sectoare industriale, iar tehnologia informației a devenit un element fundamental pentru dezvoltarea economică și tehnologică a societății moderne. În contextul progresului tehnologic accelerat, programele pentru calculator reprezintă instrumente esențiale pentru desfășurarea activităților economice, administrative și științifice.
Programele pentru calculator sunt, fără îndoială, rezultatul unui act de creație intelectuală, fiind protejate prin dreptul de autor în majoritatea sistemelor juridice. În dreptul român, protecția juridică a programelor pentru calculator este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În acest context, se ridică problema identificării autorului unui program pentru calculator, precum și a titularului dreptului de autor, în special atunci când programul este realizat în cadrul unor raporturi de muncă.
Fundamentul regimului juridic al dreptului de autor constă în principiul potrivit căruia opera aparține creatorului acesteia, respectiv persoanei care a realizat programul pentru calculator. Astfel, potrivit dreptului intern, „este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera”, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Totodată, Directiva 2009/24/CE privind protecția juridică a programelor pentru calculator consacră același principiu, stabilind că dreptul de autor asupra unui program pentru calculator aparține persoanei fizice care a realizat programul sau grupului de persoane fizice care au participat la crearea acestuia.
În consecință, se consideră că autorul unui program pentru calculator este persoana fizică, respectiv individul sau grupul de indivizi care au realizat actul de creație.
În mod obișnuit, opera creată de salariat în cadrul raporturilor de muncă revine acestuia, dacă în contractul de muncă nu se specifică altfel.
În cadrul legii, ca excepție, drepturile patrimoniale asupra programului de calculator creat de salariat/salariați aparțin angajatorului.
Recunoașterea calității de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator în favoarea persoanelor juridice (angajatorilor) este oferită de articolul 75 din Legea nr. 8/1996, care prevede: „În lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.”
Acest text legal consacră o modalitate prin care drepturile patrimoniale de autor se pot constitui direct în patrimoniul angajatorului persoană juridică.
Din dispozițiile articolului 75 din Legea nr. 8/1996 rezultă că, pentru a nu fi răsturnată prezumția legală privind calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, este esențial să nu existe o convenție contrară între părți.
În relaţia dintre angajator şi angajaţi, pentru a se evita disputele în legătură cu drepturile asupra creaţiilor de natura programelor pentru calculator, se pot transpune expres, prin clauze inserate în contractul individual de muncă sau în acte adiționale încheiate la contractul individual de muncă (parte integrantă din contractul de muncă), dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 8/1996.
În concret, se poate evidenţia faptul că angajatorul va avea calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor conform Legii nr. 8 din 1996, iar prin remunerarea angajatului conform clauzelor referitoare la salarizare, acesta din urmă îşi primeşte toate drepturile cuvenite sub aspectul analizat.
Implementarea acestor prevederi conferă protecție juridică angajatorului, clarifică titularul drepturilor patrimoniale de autor și garantează că toate programele și aplicațiile dezvoltate de angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu devin parte integrantă a patrimoniului angajatorului.
Prevederea legală din art. 75 constituie o veritabilă excepție de la regula generală instituită de art. 45, potrivit căreia, în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparțin autorului operei create.
Rațiunea acestei derogări rezidă în specificul activelor necorporale reprezentate de programele de calculator și în consecințele pe care le-ar produce aplicarea strictă a regulii generale în acest domeniu. În absența art. 75, programele de calculator realizate în cadrul raporturilor de muncă ar rămâne, în principiu, în patrimoniul angajatului autor, ceea ce ar genera dificultăți semnificative în plan economic și juridic pentru beneficiarul contractului de execuție.
Din perspectivă economică și contabilă, programele de calculator reprezintă active necorporale. În mod firesc, aceste active ar trebui evidențiate în patrimoniul societății care le creează, de regulă, în vederea livrării lor către un beneficiar. Într-o asemenea logică, transferul programului către client ar trebui să îmbrace forma unui contract de cesiune exclusivă a unui activ necorporal aflat inițial în gestiunea prestatorului.
O astfel de abordare ar permite ca, în eventualitatea unei evaluări a patrimoniului de proprietate intelectuală al societății, să fie urmărite nu doar sumele reflectate în contabilitatea prestatorului cedent, ci și valoarea de utilizare a activului la nivelul beneficiarului. Această dimensiune este esențială pentru înțelegerea valorii reale a unui activ de proprietate intelectuală.
De altfel, acesta este doar unul dintre motivele pentru care evaluarea financiară clasică a unei societăți nu surprinde în mod adecvat valoarea patrimoniului său intelectual. Pentru a oferi o imagine fidelă asupra valorii reale a unei firme, evaluarea financiară trebuie completată printr-o evaluare distinctă a capitalului intelectual, cele două dimensiuni fiind ulterior integrate într-o apreciere globală.
În mod evident, valoarea unei întreprinderi nu se reduce la activele sale corporale sau la disponibilitățile din conturile bancare. Ea include și resursele intangibile care îi determină potențialul economic: competențele profesionale ale angajaților, capacitatea de inovare, know-how-ul acumulat, precum și drepturile de proprietate intelectuală generate în cadrul activității sale. Spre exemplu, evaluarea strict financiară a unei societăți nu poate reflecta în mod direct valoarea capitalului uman reprezentat de specialiștii implicați în proiectarea și dezvoltarea programelor de calculator sau de alți experți angajați.
Prin urmare, o societate scoasă la vânzare nu poate fi redusă la valoarea contabilă a activelor sale materiale ori la infrastructura fizică pe care o deține. Valoarea sa reală rezidă în potențialul economic pe care îl generează ansamblul acestor resurse tangibile și intangibile.
Acesta este și motivul pentru care evaluarea unui activ de proprietate intelectuală – cum sunt, fără a se limita la acestea, programele de calculator, operele tehnice, mărcile sau alte drepturi similare – se realizează, în mod obișnuit, prin raportare la capacitatea sa de a genera beneficii economice viitoare, pe o perioadă de cel puțin cinci ani. O astfel de perspectivă prospectivă permite estimarea valorii reale a activului, reflectând nu doar costul său de creare, ci mai ales utilitatea și performanța economică pe care o poate produce în timp.
În acest context, devine esențial ca raporturile juridice dintre angajator și angajații implicați în crearea unor astfel de opere să fie reglementate în mod clar prin contractul individual de muncă. Inserarea unor clauze exprese prin care drepturile patrimoniale asupra programelor de calculator realizate în cadrul atribuțiilor de serviciu sunt transferate sau recunoscute în favoarea angajatorului – persoană juridică – asigură stabilitatea regimului juridic al acestor active necorporale și permite integrarea lor coerentă în patrimoniul societății.
Cristina Alexandra Boncaciu, Founding Partener BONCACIU & ASOCIAȚII
Andreea Laura Barna (Draschan), Managing Associate BONCACIU & ASOCIAȚII
Raul Sorin Fântână, Dr. ing. în managementul riscului în proprietate intelectuală